Florin Roman a avut mai multe postări pe Facebook, în ultimele zile, în care a vorbit despre foşti miniştri.
„Marcel Boloş a fost, sincer să fiu şi fără sa se supere alţi colegi, ministrul care ne-a salvat din punct de vedere economic, în timpul pandemiei, prin banii europeni pe care a reuşit să-i atragă! A salvat sute de milioane de la dezangajare pentru România şi a adus miliarde de euro, bani noi, într-o perioada de criză”, a afirmat Florin Roman, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Deputatul PNL afirmă că Boloş a fost „preferatul” său în guvernul trecut.
„Un ardelean serios, modest şi eficient! Nu a fost o vedetă, a stat cu modestie la locul lui. Dacă în cazul Violetei Alexandru am pierdut noi ca PNL un ministru bun, dar am câştigat un parlamentar grozav, lui Marcel Boloş i-a fost refuzată această şansă. O merita din plin! Sper ca finalul de an să le dea minte celor care au renunţat cu atâta uşurintă la un profesionist desăvârşit ca Marcel Boloş şi să îl vedem în Guvernul Cîţu! România are nevoie de el! Mulţumim domnule Boloş pentru cum v-aţi slujit ţara în pandemie!”, a mai scris Roman.