Dacă părinților le rămâne opțiunea învățământului on-line, toți cei care nu mai puteți de dorul și dragul școlii (în cele mai multe cazuri, cu rezultate nevalidate de pretențiile și așteptările realității românești și internaționale), nu aveți decât să vă buluciți în clase și colectivități, al căror comportament (verificat deja), va fi mai degrabă unul neglijent, glumeț și miștocăresc…
Nu este greu a pricepe că, a avea responsabilitatea educării și instruirii copiilor (24 din 24), prin efort și cu resurse proprii (?), a devenit o chestiune copleșitoare pentru cei mai mulți…
Rămân la opinia, că trebuie să ne asumăm strategia prudenței epidemiologice, că decizia ultimă cât privește frecventarea școlii în aceste vremuri, trebuie să rămână la dispoziția părinților, că vremea pandemiei este o oportunitate pentru reforma profundă a învățământului românesc, și că, banii ce trebuie a fi plătiți părinților, ce în aceste vremuri stau și își asistă copii în procesul de educație, se pot obține ușor (și) prin reducerea posturilor a multor paraziți din Ministerul Educației și Cercetării, ce de prea multă vreme, au parazitat și risipit aiuritor, resursele și perspectivele de Cel de Sus date și îngăduite (?) generațiilor, ce au fost și încă mai sunt.
Cu drag mi-aș duce copii la școală, și sufăr când văd cum viața le este adânc dată peste cap de această pandemie, dar asta nu mă determină a-mi pierde luciditatea și responsabilitatea față de ei și față de ceilalți. Cred că este încă vremea ”să strângem din dinți”… Sănătate tuturor. Doamne ajută.
Dacian Palladi
