Mihai Budeanu de la 3 Sud Est: Doctorii au zis că doar printr-un miracol am scăpat

Mihai Budeanu, componentul trupei 3 Sud Est, a trecut prin momente dramatice după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Artistul a petrecut trei săptămâni la ATI, iar acum, în cadrul unei emisiuni TV, acesta a mărturtisit că a scăpat de Covid-19 doar printr-un miracol, după cum i-au spus chiat medicii.

”Prima dată am zis că e o simplă răceală, am luat un paracetamol, dar apoi mă simțeam tot mai rău. Am făcut testul, a ieșit pozitiv, am chemat Salvarea și, într-adevăr, testul PCR a ieșit pozitiv. Starea mea de sănătate s-a agravat de la o zi la alta și am mers la spital. Am fost la spitalul de lângă mine, dar ei nu aveau secție de ATI, iar apoi am ajuns la Medgidia. La un moment dat oxigenul ajunsese la 50 la sută, eram foarte jos. Doctorii au zis că printr-un miracol am scăpat.”, a mai adăugat el.

Mihai Budeanu, în vârstă de 44 de ani, a fost internat inițial la Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID), dar în cursul zilei de joi, 19 noiembrie, a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia.

Artistul nu a fost intubat, însă a fost transferat la Medgidia pentru a putea beneficia de tratamentul cu plasmă și a fost supravegheat de mdici.

Distribuie informația
Alte știri