Sindicaliştii ”Solidaritatea Sanitară” vor protesta joi în toată ţara. Vezi care sunt solicitările lor

Foto: g4media.ro

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” anunţă pentru joi, 14 ianuarie, un protest în stradă în toată ţara. Mai exact în Piaţa Victoriei (în intervalul orar 12:00-14:00) şi în faţa prefecturilor din ţară (în intervalul orar 14:00-15:00).

Principala revendicare a protestelor o constituie introducerea unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, afirmând că cei 86 de profesionişti decedaţi până acum la datorie dovedesc ”situaţia dramatică în care se află această categorie de lucrători”.

Potrivit documentului, măsurile de protecţie solicitate pentru profesionişti sunt completate de cele privind protecţia pacienţilor.

Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”

Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19. Alături de intervenţiile clasice pentru o astfel de strategie, ea trebuie să includă şi următoarele măsuri:

Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării.

Stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare.

Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19.

Reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore.

Limitarea răspunderii profesionale la condiţiile create de „noua normalitate”

Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.

Respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.

Creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020.

Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim. Introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017.

Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate.

Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele.

Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.

Reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor.

Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată şi pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase.

Alte știri