Ilie Bolojan: A demarat curățenia de-a lungul drumurilor din Bihor

Un lucru care te surprinde neplăcut când intri în România dinspre vestul Europei, traversând cu maşina județul Bihor, sunt marginile neîntreţinute ale multora dintre drumuri: șanțuri necosite, lăstăriş şi arbuști crescuți pe multe porțiuni, din loc în loc parcele de terenuri necultivate. O situație ce pare de neorânduială, în unele zone. Această stare de lucruri afectează curățenia județului, turismul și dezvoltarea economică.

De aceea, am decis să luăm măsuri pentru ca, până anul viitor, toate șanțurile și acostamentele drumurilor asfaltate să fie îngrijite, ca în toate țările europene. La sfârșitul lunii decembrie, acum 3 săptămâni, am stabilit regulile de întreținere și responsabilitatea pentru fiecare porțiune din drumurile modernizate, votând un regulament în Consiliul Județean.

De trei ori pe an (la sfârșitul lunilor mai, iulie și septembrie), toate șanțurile trebuie tunse. Nu vor mai fi astfel pline de bălării. În interiorul localităților curățarea șanțurilor o vor face primăriile. În afara acestora, administratorul drumului: Consiliul Județean Bihor pentru cele județene și Compania națională de autostrăzi şi drumuri naționale, pentru cele naționale. Până la sfârșitul acestei luni vom stabili cu toate primăriile cine şi de ce porțiune de drum răspunde. Nu vom mai avea zone de care nu răspunde nimeni, cum am avut până acum.

Cum ne lasă vremea, am stabilit să ne apucăm să tăiem lăstărișul crescut de-a lungul drumurilor.

Ne dorim ca anul viitor drumurile din Bihor să arate ca cele din Polonia sau Ungaria. Mă bazez pe parteneriatul cu toate primăriile și cu Drumurile naționale Bihor. Mulțumesc primarilor care s-au apucat deja de treabă. De exemplu, la Holod şi Hidişelu de Sus se lucrează.

Ilie Bolojan




Alte știri