În data de 15.01.2021, în jurul orei 12.30 , la Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta ţevi metalice pe ruta Bulgaria-Polonia.
Poliţiştii de frontieră au descoperit, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul compartimentului marfă, şase cetăţeni din Afganistan, un adult în vârstă de 23 de ani și cinci minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17ani.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.