În etapa a doua de vaccinare sunt astfel introduse persoanele cu handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea, pentru şi cele fără adăpost. Totodată, centrele de vaccinare sunt coordonate metodologic de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sanătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Prin hotărârea de Guvern sunt introduse în etapa a doua de vaccinare următoarele categorii de personal:
- personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
- personalul din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului/serviciul public de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu beneficiarii;
- persoanele care asigură asistenţă medicală şi socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
- personalul din administraţia publică locală;
- lucrătorii din agricultură şi din industria alimentară de alimente esenţiale;
- personalul din Administraţia Naţională de Meteorologie
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră şi reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc, deţinători de cărţi de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
- personalul civil şi militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului naţional, inclusiv membrii de familie care îi însoţesc la post, anterior plecării în misiune;
- inspectorii sociali din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi a structurilor subordonate acestora;
- (xviii) personalul Curţii de conturi a României şi ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- (xix) personalul din cadrul aparatului central şi local al Consiliului Concurenţei;
- (xx) sportivii componenţi ai loturilor naţionale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificaţi individual la jocurile olimpice precum şi staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi