E firesc să ne amintim zilele fericite de sărbătoare, pentru a le celebra. E în egală măsură important însă să nu uităm nici de acele zile negre ale istoriei, căci a uita înseamnă a risca să lăsăm istoria să se repete. Și nu avem voie să facem asta. Astăzi e unul din acele momente. Ziua în care comemorăm victimele Holocaustului. 17 milioane de victime, aceasta este statistica, dintre care 6 milioane de evrei, deși numărul ar putea fi chiar mai mare. Azi, la 76 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr nazist de exterminare, de la Auschwitz-Birkenau, cinstim memoria celor plecați atât de nedrept. Împotrivindu-ne xenofobiei și urii de orice fel.
Comunitatea evreiască a avut și are o contribuție culturală de necontestat în Oradea. O contribuție care va dăinui mult, mult timp de acum încolo. Ne bucură astfel și salutăm decizia de a schimba denumirea străzii Sucevei în strada Evreilor Deportați. De ce tocmai o stradă atât de binecunoscută? Pentru că de aici au plecat, în timpul Holocaustului din Transilvania de Nord, trenurile groazei, în care evreii din ghetoul înființat la 3 mai 1944 au fost trimiși la Auschwitz. Să nu uităm, pentru a nu repeta ororile trecutului:
„ S-au urcat în vagoane împietriţi, fără să scoată un cuvânt. (…) Mă gândesc întruna la Marta şi mi-e teamă că şi nouă ni se va întâmpla acelaşi lucru. Degeaba spun toţi că pe noi nu ne duc în Polonia. (…) Deşi eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor! Eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aş putea rămâne aici! Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă, sau în pod, sau în orice gaură. (…)Nu mai pot scrie, Micul meu Jurnal. Îmi curg lacrimile…” – fragment din jurnalul tinerei Eva Heyman, victimă a Holocaustului, deportată din Oradea, a cărei statuie a fost ridicată în Parcul Bălcescu.
Silviu Dehelean
