Primăria a anunțat data organizării concursului pentru încredinţarea managementului la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, instituție aflată într-un continuu scandal în ultimele luni din cauza conflictelor dintre angajați și directorul interimar, Angela Lupșea. Potrivit anunțului postat pe site-ul Primăriei, 22 februarie este data limita pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați. Între 23.02–05.03.2021 va urma selecția dosarelor și în 8 martie, candidații vor afla nota obținută în prima etapă a concursului, iar o zi mai tarziu va avea loc susținerea proiectelor de mangement în cadrul interviului – a doua etapă;
Dincolo de pașii procedurali, concursul pare a fi o simplă formalitate, spun contestatarii actualei directoare, în condițiile în care condițiile de participare sunt formulate să o avantajeze exact pe Angela Lupșea.
Legea prevede că managementul instituţiilor publice de cultură poate fi incredințat doar absolvenților de studii universitare de licenţă absolvite în domeniul de activitate al instituţiei. Adăugând la condițiile de participare din lege, Primăria Oradea dă posibilitatea de a participa la concurs și licențiaților în economie sau studii juridice și administrative. În mod evident, completarea este menită să deschidă calea participării la concurs tocmai actualului director interimar care este jurist.
Modul în care a fost condus Muzeul Orașului Oradea de către directorul interimar Angela Lupșea, în ultimii ani, i-a nemulțumit pe unii dintre angajații instituției. Luna trecută, aceștia au făcut un denunț la DNA Oradea. Repercusiunile nu au întârziat sa apară. Angela Lupșea a declanșat împotriva protestatarilor un adevărat jihad.