A plecat la cele veșnice, unul dintre seniorii lumii stomatologice orădene – Dr. Ovidiu Vrăbieș.
Cel de Sus a găsit de cuviință, ca în urmă cu peste 26 de ani, viețile noastre să se intersecteze, iar mai apoi, tot El a îngăduit, atât cât a fost să fie, să păstrăm și să întreținem (atât cât am știut) o simpatie și un respect reciproc.
I-am asociat întotdeauna distinsului medic, atributele profesionistului, a înțelepciunii și a priceperii de a judeca atent și de a executa meticulos și responsabil cele presupuse de profesia sa.
Dar dincolo de toate, deși sigur că unii nu l-au plăcut (cine e perfect pe lumea asta?), doctorul Ovidiu Vrăbieș a lăsat aici pe pământ o inestimabilă valoare – zecile de mai tineri stomatologi, ce odată i-au fost învățăcei, iar azi, prin profesionalismul și caracterele lor îi onorează numele.
Odihnește-te în pace prietene! Mângâierea Tatălui Ceresc peste soția, copiii și nepoții acestuia.
Dacian Palladi