Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării va demara un program naţional de construire de creşe/ România este pe ultimul loc în UE în funcţie de numărul locurilor asigurate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că anul acesta va demara un program naţional de construire de creşe, menţionând că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

„România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de numărul locurilor asigurate pentru această vârstă a copiilor de creşă. Faţă de numărul locurilor care sunt disponibile azi în creşe nu ajungem la 4%. Suntem pe ultimul loc, următoarea ţară pe această listă este Bulgaria cu 11% şi urcă această listă până la Danemarca cu 70%, care este pe primul loc. Am anunţat încă din prima săptămână a mandatului meu că o prioritate va fi acest program de construire de creşe în Romania. Am dat dispoziţie celor de la Compania Naţională de Investiţii să facă trei proiecte tip, pe trei nivele cu patru grupe, cu şase, respectiv zece grupe”, a declarat Cseke Attila.

El a arătat că noile creşe vor fi construite în baza unor normative legale care vor fi modificate.

Acesta a mai spus şi că în baza unei legi iniţiate de UDMR şi promulgate de preşedintele României, Klaus Iohannis, cheltuielile de funcţionare a creşelor vor fi transferate de la autorităţile locale către sistemul de învăţământ.

Distribuie informația
Alte știri