În programul de joi, 18 februarie, al Filarmonicii de Stat Oradea se regăsesc două simfonii, una de Mozart şi una de Schubert. La pupitru se va afla, pentru prima dată la Oradea, tânărul dirijor Alexandru Mija. Acesta este din 2017 managerul Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene.
Prima lucrare propusă spre audiţie este Simfonia nr. 35 „Haffner” în Re major, K. 385 de Wolfgang Amadeus Mozart. În partea a doua, melomanii oradeni vor putea audia Simfonia a IV-a „Tragica” în do minor de Franz Schubert.
Alexandru Mija spune ca a găsit la Oradea, un colectiv „însetat de a face muzică, de a performa în sala de concerte alături de publicul ascultător”, prima întâlnire cu această orchestră fiind o provocare pentru el ca dirijor.