Printr-un program susținut de Make IT in Oradea, pasionații IT pot primi până la 50.000 euro pentru a-și transforma ideile inovatoare într-o afacere de succes

Make IT in Oradea a lansat ieri, 19 februarie, trei evenimente din cadrul programului de incubare Bright Labs Incubator. Organizate între 4 și 18 martie, acestea sunt dedicate designerilor, videografilor și fotografilor, artiștilor, românilor din străinătate, echipelor internaționale, dar și publicului larg care doresc să își transforme o idee de produs software într-un startup de succes.

Creatives Bright Night, Expats Bright Night și The Smart City Bright Night abordează teme precum arta digitală, SaaS, Smart City și turism, dar și subiecte generale.

Cele trei evenimente sunt organizate în cadrul Bright Nights Incubator, un program de educație antreprenorială dedicat pasionaților de tehnologie, care vin cu o idee inovatoare în domeniul IT. Cele mai interesante propuneri vor fi selectate într-o primă etapă până în luna martie, urmând să fie transformate în idei de afaceri sub îndrumarea unor mentori cu experiență. Pasul final îl reprezintă posibilitatea de a obține o finanțare de până la 50.000 de euro.

Programul de incubare care vizează dezvoltarea unei comunități locale de startup-uri în IT este organizat de Make IT in Oradea. Aceasta este o asociație non-profit fondată de companiile orădene Paymo, Helion, Smartware, Mobiversal, Roetco și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), în colaborare cu parteneri externi precum Orange România, prin programul Orange Fab.

De la lansarea programului, în luna decembrie 2020 au fost organizate primele două evenimente din cadrul etapei de preselecție, în care participanții sunt invitați să își înscrie ideea pe platforma https://makeitinoradea.ro/bright-labs-incubator/


Luna martie va aduce următoarele trei evenimente de preselecție a ideilor:

Creatives Bright Night – va avea loc pe 5 martie și are ca subiecte SaaS, arta digitală și altele. Evenimentul este dedicat designerilor, videografilor, fotografilor, artiștilor sau altor profesioniști din industria creativă.

Expats Bright Night – se va desfășura pe 11 martie și este adresat românilor din străinătate sau echipelor internaționale. Participanții pot expune proiecte care vizează orice fel de idee din domeniul tech.

The Smart City Bright Night – organizat pe 18 martie, este deschis publicului larg și acceptă idei inovatoare în domeniile turismului, mobilității și Smart City.
Din cauza contextului sanitar actual, întâlnirile din cadrul programului se vor desfășura online. Evenimentele vor fi transmise live pe Facebook și Eventbrite.
Vino și prezintă-ne ideea ta! Noi te ajutăm să o transformi într-un startup de succes.

Pentru informații și detalii suplimentare puteți accesa https://makeitinoradea.ro sau vă puteți adresa organizatorilor la adresa hi@makeitinoradea.ro

Distribuie informația
Alte știri