Luptă contracronometru pentru stingerea unui incendiu în miez de noapte la o locuință din Apateu

Joi, 25 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipajele de pompieri ale Detașamentului 1 Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Apateu, comuna Nojorid.

În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la camera centralei termice, care era lipită de casă, flăcările propagându – se parțial la acoperișul locuinței. Cei 14 pompieri militari mobilizați la fața locului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind, în mai puțin de 15 minute, să localizeze și să lichideze focarele de incendiu.

În urma evenimentului, au ars instalația electrică din zona centralei termice și o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați din acoperișul casei.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au împiedicat extinderea flăcărilor la întregul acoperiș și la încăperile locuinței, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Distribuie informația
Alte știri