Parte din Bihor sub cod galben de precipitaţii mixte şi vânt, până joi dimineaţa

Foto: arhiva

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod galben de precipitaţii mixte şi vânt, ce vizează peste trei sferturi din ţară, până joi dimineaţa.

În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum şi zonele montane şi submontane se vor cumula cantităţi de apă local între 25 şi 35 l/mp şi pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, de 40 – 70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania şi local în Maramureş, iar începând din noaptea de marţi spre miercuri (16 /17 martie) şi în vestul şi nordul Moldovei, vor predomina ninsorile.

În toată zona montană şi local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Tot la munte, la peste 1.500 de metri altitudine, temporar vântul va sufla puternic, cu rafale de 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55 – 65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.

ANM precizează că intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.

Alte știri