Trei autoturisme abandonate în Oradea, ridicate de pe domeniul public

Conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, agenţii constatatori din cadrul Primăriei Oradea – Direcția Poliția Locală Oradea au identificat câteva autoturisme presupuse a fi abandonate sau fără stăpân, aflate pe domeniul public.

Acestea sunt:

pe str. Calea Clujului nr. 2, a fost identificat un autovehicul fără număr de înmatriculare, având următoarele caracteristici: marca Audi, culoare verde.

pe str. Sovata nr. 91, a fost identificat autovehiculul (BH 03 GBJ) considerat a fi fără stăpân, având următoarele caracteristici: marca Dacia, culoare albastră.

pe str. Sovata nr. 16, a fost identificat un autovehicul fără număr de înmatriculare, având următoarele caracteristici: marca Ford, culoare gri metalizat.

Fiind necesară eliberarea domeniului public, conform prevederilor Legii 421/2002, acestea urmează a fi ridicate și transportate pe strada Academiei.

Informații suplimentare se pot obţine la sediul Direcției Poliția Locală Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, tel: 0259/408.839.

Distribuie informația
Alte știri