Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, sâmbătă, că peste 150.000 de persoane din etapa a treia au fost programate pentru vaccinare, iar pe listele de așteptare sunt înscrise aproape 770.000.
Persoane programate: 270.494
- Persoane din Etapa I: 2.624;
- Persoane 65+: 92.862;
- Persoane cu boli cronice: 24.669;
- Populația generală: 150.339.
Notificări trimise: 418.789
- Persoanelor din Etapa I: 4.324;
- Persoanelor 65+: 151.389;
- Persoanelor cu boli cronice: 40.862;
- Persoanelor prevăzute în Etapa III: 222.214.
Iar pe listele de așteptare sunt 769.998 de persoane.
- Persoane Etapa I: 6.572;
- Persoane 65+: 265.364;
- Persoane cu boli cronice: 51.282;
- Populația generală: 446.780.
Tot datele CNCAV mai arată că, de la începutul campaniei de imunizare, au fost vaccinate 2.090.464 de persoane, fiind raportate 11.009 de reacții adverse. În ultima zi, au fost vaccinate 55.425 de persoane, fiind înregistrate 147 de reacții adverse.