Peste 500.000 de doze de vaccin Pfizer ajung luni în România

511.290 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech vor ajunge luni în România, potrivit unui anunț făcut duminică dup-amiază de Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Noua tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech va fi livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, precizează sursa citată.

Până la acest moment, România a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
Distribuie informația
Alte știri