1,2,3 la perete STOP! Ediția a II-a a evenimentului manifest Street Delivery Oradea, își anunță tema: În 2021, Street Delivery își pune pantalonii scurți, ia mingea la subraț și desenează orașul așa cum am vrea să fie, cu tot ce-i nevoie aproape de casă. Accesibilizare, siguranță, locuri de joacă și de întâlnire. Strada mea – Orașul nostru.
Căutăm prin joc răspunsul la marile probleme ale orașului, acutizate de pandemie, și la marile lui lipsuri. Unde ne mai întâlnim? Unde mai mergem la școală? Cu cine mai avem voie să ne jucăm? Ce-a mai rămas din ”hai afară”?
Ne uităm la oraș prin caleidoscopul copilăriei. Un loc unde ideile sunt jocuri și jocurile sunt serioase. Schimbăm perspectiva de la mare la mic. Batem străzile în căutarea unui oraș în care bunele practici sunt mărite cu lupa, reproduse, aplicate. Un oraș cu repere adoptate, cu spații deschise comunităților, un oraș văzut de copilul cu înghețată în mână, care vrea să alerge și să se joace.
O să ziceți: ”Street Delivery a dat-o-n mintea copiilor! Vor să transforme tot orașul într-un loc de joacă!”. De ce nu? Când nu-i asculți pe copii, nu te asculți nici pe tine. Iar un oraș care nu e prietenos cu cei mici nu e deloc plăcut nici pentru cei mari.
Copiii de azi sunt prima generație din ultima sută de ani afectată de o pandemie. Ce urmări va avea această izolare prelungită? Această rupere brutală de prieteni, colegi, rude? Încă nu putem ști, dar putem pune întrebările potrivite ca să regândim relația copii-părinți-oraș. Și pe cine să întrebi mai bine decât pe ”oamenii mici”, pentru care un an sau doi din viață înseamnă o veșnicie? Când ai 10 ani, a sta închis în casă o zecime din viață e o tragedie greu de înțeles pentru noi, ”oamenii mari”.
Vrem să dăm drumul la joc în strada și parcul Petőfi Sándor și pe malul Crișului, să vedem aceste spații prin ochii copiilor, cu abilitatea lor minunată de a transforma orice creangă, orice loc din stradă într-un regat fantastic. E timpul bucuriei, al (re)descoperirii și al recuperării.
În 2021, Street Delivery va avea loc în 10 orașe: București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Baia Mare, Bacău, Craiova, Sibiu, Oradea și Chișinău.
Toate evenimentele din cadrul Street Delivery vor respecta regulile de protecție împotriva Covid-19. Nu ne mai concentrăm pe o singură stradă, ci redescoperim întregul oraș și comunitățile lui active, creative, civice. Ne distanțăm fizic, dar ne apropiem social.