Patru persoane la spital, în urma unui carambol provocat de o șoferiţă din Bihor care a efectuat un viraj fără să se asigure

Foto: arhiva

Miercuri, 7 aprilie a.c. la ora 16.25, pe drumul județean 767 F, în localitatea bihoreană Paleu, o femeie de 26 de ani, din Uileacu de Munte, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 767 F, dinspre Cauaceu înspre Oradea, la intersecția cu drumul comunal 37 a efectuat un viraj la stânga, fără a acorda prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu  un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din municipiul Oradea.

În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară, condusă în spatele acestuia de o femeie de 33 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor, iar cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-o altă  autoutilitară, care era oprită pe drumul comunal 37, la indicatorul rutier „Oprire”, în vederea asigurării pentru a pătrunde pe drumul prioritar.

În urma accidentului rutier, atât conducătoarea primului autoturism, cât și o femeie de 69 de ani, din comuna Viișoara, județul Bihor, un bărbat de 66 de ani, din municipiul Marghita, o femeie de 73 de ani, din comuna Boianu Mare, județul Bihor, toți pasageri în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Polițiștii Biroului Drumuri Națioale și Europene continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri