Adjuncta de la Finante, Adriana Sime, a fost trimisa in judecata. COMUNICAT DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciului Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată,  în stare de arest la domiciliu, a inculpatei SIME ADRIANA, în prezent adjunct al șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, la data faptelor șef Serviciu Persoane Juridice la aceeași instituție, pentru două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (patru acte materiale);
sub control judiciar a inculpatei PUȘCĂU FLORENTINA RODICA, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2013 – februarie 2014, inculpata Sime Adriana, în calitate de șef Serviciu Persoane Juridice 4 din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor – Activitatea de Inspecție Fiscală, prin intermediul inculpatei Pușcău Florentina Rodica, a pretins de la un om de afaceri (denunțător în cauză) suma de 14.500 euro și a primit în două tranșe 6.000 euro, bani ce i-au fost remiși fie în biroul său din incinta Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, fie la domiciliu.
În schimbul acestor foloase, inculpata Sime Adriana, prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, urma să asigure finalizarea favorabilă a unei inspecții fiscale efectuată la societatea comercială administrată de omul de afaceri și urma să asigure întocmirea unui raport de inspecție fiscală prin care să nu se constate în totalitate obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, lucru care s-a și întâmplat.
În perioada octombrie 2012 – decembrie 2014, inculpata Sime Adriana, în aceeași calitate, în mod repetat, a primit de la un alt om de afaceri (denunțător în cauză) produse alimentare în valoare totală de 927,96 lei, pentru ca, în schimb, să manifeste o atitudine îngăduitoare cu ocazia dispunerii și efectuării controalelor fiscale la firma acestuia, adică inspecțiile să fie doar formale, fără constatarea unor eventuale nereguli.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse față de cele două inculpate, precum și măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor mobile și/sau imobile aparținând inculpatei Sime Adriana.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie informația

Casă de vânzare în Sânnicolau Român, 3 camere - 150 mp, verandă, anexe. Plus o bucătărie de vară. Teren pentru grădină în suprafață de 15 ari. Fântână proprie. Posibilități de racordare la canalizare, apă și gaz. Drum asfaltat. Zonă foarte liniștită la o distanță de 30 km de Oradea, iar ca timp aprozimativ 30 minute, pe drumul noul realizat pe la Livada. Prețul 35.000 euro. Negociabil. Telefon 0743183715.

Alte știri