Comisia Europeană nu va reînnoi contractele cu AstraZeneca și Johnson&Johnson

Comisia Europeană a decis să nu prelungească, anul viitor, contractele pentru vaccinurile anti-Covid-19 produse de AstraZeneca și Johnson & Johnson, scrie cotidianul italian La Stampa, citat de Reuters.

“Comisia Europeană, în acord cu liderii multor țări (n.r. – din UE), a decis ca aceste contracte cu companiile care produc vaccinuri (pe bază de vector viral) și care sunt valabile pentru anul în curs să nu fie reînnoite la expirarea lor”, scrie cotidianul italian, care citează o sursă din ministerul Sănătății de la Roma.

Potrivit sursei citate, Bruxelles-ul preferă mai degrabă să se concentreze pe vaccinurile anti-Covid-19 care se bazează pe tehnologia ARN mesager (mRNA), cum sunt cele de la Pfizer și Moderna.

Totodată, Comisia Europeană solicită clarificări de la compania Johnson & Johnson cu privire la anunțul “complet neașteptat” de a anula livrarea temporară a vaccinurilor anti-Covid către UE, a declarat, marți, pentru Reuters, un oficial al Uniunii Europene.

Sursa: Reuters

Distribuie informația
Alte știri