Ministerul Culturii a lansat sesiunea 2021 a programului Tezaur Uman Viu

Ministerul Culturii lansează joi cea de-a noua sesiune de depunere a dosarelor de candidatură pentru obţinerea titlului de Tezaur Uman Viu.

Dosarele de candidatură vor fi întocmite în concordanţă cu solicitările din Regulament şi vor fi transmise până la data de 31 mai (data poştei – în cazul trimiterii sau, în cazul depunerii personale, data primirii la Registratura Ministerului Culturii), la sediul Ministerului Culturii din B-dul Unirii nr. 22, 030833, sector 3, Bucureşti – în atenţia Secretarului Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.

Verificarea integralităţii şi eligibilităţii dosarelor de candidatură va avea loc în intervalul 1 – 7 iunie, iar evaluarea dosarelor de candidatură de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial în perioada 8 iunie – 1 septembrie, anul curent. Rezultatul final va fi anunţat oficial în data de 6 septembrie 2021.

La titlul de Tezaur Uman Viu nu pot candida persoane care au urmat o formă de învăţământ teoretic, vocaţional şi tehnologic în domeniul pentru care solicitantul aplică.

De asemenea, la titlul de Tezaur Uman Viu pot candida persoane care, în momentul depunerii candidaturii, au o experienţă de minimum 25 de ani în domeniul pentru care candidează.

Domeniile de activitate ce vor fi avute în vedere următoarele: prelucrarea lemnului, prelucrarea pietrei, prelucrarea lutului, prelucrarea metalelor, prelucrarea fibrelor şi firelor textile, prelucrarea pieilor şi blănurilor, prelucrarea osului şi cerii, prelucrarea cornului şi osului, boştinărit, lumănărit, instalaţii de captare a apei potabile, măcinat cereale, zdrobire şi presarea seminţelor (teascuri), uscat şi afumat fructe (prune, perje, mere), cazanul de ţuică, dârstele, pive, vâltori, şteampuri, alimentaţie, ocupaţii, cunoştinţe despre om şi natură, portul, spiritualitate şi alte elemente de patrimoniu cultural imaterial.

Distribuie informația
Alte știri