La sediul Instituției Prefectului – Județul Bihor a avut loc o ședință de lucru privind protejarea descoperirilor arheologice din zona Urvind, unice în județul Bihor.
Seria de descoperiri a relevat obiecte aparținând unor posibile așezăminte dacice: o drahmă de argint, un tezaur de podoabe și colane din argint, unelte și obiecte de fier și bronz, monede de argint și bronz, bucăți de ceramică, precum și altele. O parte din aceste obiecte au fost datate, la o primă evaluare arheologică, ca aparținând secolului I î.Hr. – secolul I d.Hr.
La întâlnire, convocată cu celeritate de către prefectul Dumitru Țiplea, au participat reprezentanți ai instituțiilor abilitate în cercetarea, protejarea și valorificarea patrimoniului, respectiv reprezentanți ai Direcției Județene pentru Cultură Bihor (DJCB), ai Muzeului Țării Crișurilor, ai Direcției Silvice Bihor, ai Gărzii Forestiere Oradea, ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor (IPJ) și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor (IJJ).
Prefectul a solicitat celor prezenți evaluarea situației din teren, în vederea adoptării unor măsuri urgente privind protejarea descoperirilor arheologice, vechi de peste 2000 de ani. În urma discuțiilor, au fost adoptate următoarele măsuri cu efect imediat:
– implementarea unor măsuri de conservare în teren constând în ridicări topografice și delimitarea zonei de către specialiști ai DJCB;
– evaluarea arealului de către o echipă a Gărzii Forestiere care, în funcție de concluzii, va propune suspendarea totală sau parțială a exploatației forestiere;
– constituirea unui grup de lucru format din specialiști: arheologi din cadrul DJCB și Muzeului Țării Crișurilor;
– emiterea unei circulare către toate unitățile administrativ-teritoriale de la nivelul județului privind obligațiile ce revin autorităților locale în cazul unor descoperiri arheologice pe raza administrativă;
– însoțirea echipelor de specialiști de către un echipaj al IJJ și informarea oficială a Poliției Comunale din Lugaș aflată în subordinea IPJ cu privire la supravegherea zonei;
– monitorizarea zonei în care au fost descoperite vestigiile de către echipaje mixte ale IPJ și IJJ;
– asumarea susținerii financiare de către Muzeul Țării Crișurilor a primei etape din procesul de studiere a arealului în care au fost făcute aceste descoperiri.
Prefectul Dumitru Țiplea a declarat că „autoritățile și instituțiile cu competențe în domeniu au obligația legală și morală de a proteja și valorifica aceste descoperiri unice la nivelul județului“.