În ședința de joi, 29 aprilie, a Consiliul Local Oradea, primarul Oradiei, Florin Birta a anunțat faptul că săptămâna trecută s-a depus la Institutul Național al Patrimoniului studiul de fezabilitate pentru lucrările la spațiile interioare ale Palatului Episcopal.
Documentația va fi transmisă Ministerului Culturii, unde Comisia Tehnico-Economică va analiza documentația, după care va reveni la Institut care ar urma să dea drumul la procedurile de licitații. Astfel, în primăvara anului viitor ar putea începe lucrările din interiorul Palatului Episcopal.
Lucrările de reabilitare a fațadei Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea s-au realizat anul trecut. Valoarea contractului a fost de 1,7 milioane de lei fără TVA.
Prezent in septembrie 2020 la Oradea, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat că restaurarea interioară a Palatului Episcopal Greco-Catolic, distrus în incendiul din 28 august 2018, va fi finanţată din fondul Institutului Naţional al Patrimoniului prin Programul naţional de restaurare. Si asta este o premieră.
După ce va fi reabilitată și în interior, clădirea Palatului Episcopal Greco-Catolic va intra în circuitul public, va putea fi vizitată și va găzdui o serie de evenimente și activități culturale.