Duminică, 11 aprilie 2021, la Salonta a avut loc prima etapă a Campionatului României la tenis cu piciorul, competiție care reunește iubitorii din întreaga țară ai acestui sport, fiind organizată de AJFT Bihor
Din cele 11 participante de anul trecut, nouă au fost prezente și la startul noului sezon, lipsind doar Oradea și Bucovina. Organizatorii au făcut eforturi însemnate pentru a asigura respectarea noului protocol medical, participanții trecând nu doar prin triajul epidemiologic deja obișnuit, ci și prin testarea rapidă, prevăzută de protocolul medical. Juniorii de la Tengo Salonta au fost testați de personalul medical din cadrul cabinetului școlar Salonta, prin dr. Szász Marcella și as. Szatmári Csilla, care a asigurat și testele. Asistenta Monica Șandor a ajutat și ea la testarea celorlalți participanți, pentru ca organizatorii să respecte prevederile stabilite prin protocolul medical.
Cele nouă formații aliniate la startul competiției au fost repartizate în două grupe, partidele desfășurându-se la cele două săli de sport din Salonta. La sala Sándor Péter s-au duelat cele cinci grupări repartizate în grupa A, localnicii de la Tengo Seniori și Juniori, dar și formațiile din Satu Mare, Baia Mare și Cluj-Napoca. Grupa B de la sala Nicolae Talpoș a fost compusă din trei echipe bănățene (Timișoara I și II, respectiv Dumbrăvița), dar și Black Hill Vatra Dornei, care s-a întărit cu componenții vicemcapioanei de anul trecut, Futnet Oradea.
Din cauza faptului că jocurile s-au disputat fără spectatori, cerință prevăzută în reglementările în vigoare, organizatorii au făcut eforturi să transmită în direct partidele disputate în ambele locații. Audiența a fost foarte bună, demonstrând popularitatea de care acest sport se bucură în România.
Dacă în grupa A, campioana en titre, Tengo Salonta, s-a impus conform așteptărilor, pentru locul doi s-au luptat trei formații, juniorii clubului salontan devansându-i la limită pe băimăreni și pe clujeni. Între cele două formații din urmă departajarea s-a făcut după al treilea criteriu, punctaverajul din meciul direct, maramureșenii având câștig de cauză. Formația din Vatra Dornei a dominat ostilitățile în grupa B, în timp ce a doua echipă semifinalistă a fost decisă tot în urma rezultatului direct, avantajată fiind gruparea din Dumbrăvița în fața Timișoarei I.
Jocurile din faza eliminatorie au fost extrem de echilibrate, dar și spectaculoase, exceptând cele două semifinale, duelurile încheindu-se în meciul decisiv (cel de simplu), după ce în precedentele două dispute (dublu și triplu) s-a jucat setul decisiv.
Băimărenii au trecut la mare luptă de prima echipă a Timișoarei, iar juniorii salontani au învins Dumbrăvița la capitolul unui joc maraton, încheind pe ultima treaptă a podiumului. Finala dintre Tengo șeniori și Black Hill a oferit și prima surpriză a noului sezon, echipa bucovineană, care și anul trecut a fost aproape de a răsturna calculele hârtiei, reușind să învingă cu 2-1 formația gazdă, care a fost lipsită de aportul a trei jucători de bază, Alex Sorean, Darius Nagy și Vasile Sorean jr. Cei trei activează sub culorile CSM Slatina în campionatul Național de Fotbal-Tenis organizat de Federația Română de Fotbal-Tenis CAJ si conform regulamentului nu au drept de joc în această competiție. De cealaltă parte, echipa bucovineană și-a asigurat serviciile mai multor componenți ai vicecampioanei de anul trecut, Futnet Oradea, întărindu-se serios pentru ediția din acest an.
Un aspect se poate constata chiar din runda iaugurală, campionatul din acest an va fi mult mai echilibrat față de cel precedent, iar surprizele nu vor întârzia să apară și pe parcursul următoarelor etape. Următoarea întâlnire este programată la Cluj-Napoca la mijlocul lunii mai.