CSM Oradea a câştigat derby-ul cu U-BT Cluj în Liga Naţională la baschet masculin

CSM CSU Oradea a învins-o pe ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, cu scorul de 83-77, joi seara, pe teren propriu, în derby-ul Ligii Naţionale de baschet masculin.

Cei mai buni oameni ai orădenilor au fost Aaron Broussard, cu 14 puncte, 5 recuperări, 9 pase decisive, şi Dragan Zekovic, cu 11 p, 3 rec.

“A fost un meci între două echipe bune. Poate, să fim sinceri, un pic lipsit de miză pentru Cluj, deoarece ei au asigurat primul loc în sezonul regulat. În schimb, nouă ne cam trebuie o victorie în acest meci și prin urmare sunt fericit că am obținut-o.” a declarat, după meci, antrenorul Cristian Achim.

Clasament:

  1. ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 47 puncte (25 jocuri)
  2. BC CSU Sibiu 43 p (24 j)
  3. CSM CSU Oradea 43 p (24 j)
  4. CSO Voluntari 43 p (25 j)
  5. SCMU Craiova 42 p (25 j)
  6. FC Argeş Piteşti 41 p (24 j)
Distribuie informația
Alte știri