A fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea a două centre de intervenții medicale de urgență în zona montană, la Padiș și Stâna de Vale.
Centrele de urgență vor fi dotate cu echipamente de căutare și salvare performante interconectate cu sistemul de telemedicină folosit și de spitalele din județ. Cele două noi amplasamente și dotările aferente vor facilita acțiunile de salvare în zonele greu accesibile. Totodată, interconectarea la sistemul de telemedicină face posibilă intervenția promptă în situațiile grave, salvând astfel mai multe vieți.
Fiecare centru de urgență va avea o suprafață utilă de 163 de metri pătrați, cu parter și mansardă. Accesul va fi realizat printr-o terasă acoperită, dotată cu o rampă pentru accesul tărgii. La parter va exista un cabinet medical, o sală de ședințe, o zonă de depozitare și grup sanitar. La nivelul mansardei vor fi amenajate două dormitoare pentru angajați, cu 2, respectiv 3 paturi.
Executantul proiectului este Asocierea SC VUTAN INSTALAȚII SRL și SC COFIDO SRL. Valoarea contractului pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor este de 1.739.000 lei, fără TVA. Termenul de execuție este de 12 luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.
Proiectul transfrontalier RO-HU 449, IPHEALTH – „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervențiilor medicale în situații de urgență” este finanțat din fonduri europene. Investiția este realizată de către Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, U.A.T. Oradea, U.A.T. Marghita, U.A.T. Salonta, U.A.T. Aleșd, U.A.T. Beiuș, Universitatea Oradea, Salvamont Bihor, Spitalul „Gróf Tisza István” și ISU „Crișana”.
Proiectul IPHEALTH, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanțarea națională a celor două State Membre, România și Ungaria, are un buget total în valoare de 9 717 383,06 Euro, din care 7 987 250,81 Euro de la FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională).
Mai multe detalii despre proiectul IPHEALTH găsiți pe website-ul dedicat acestuia: https://iphealth.ro/.