Puțin timp a mai rămas până la startul ceremoniei de deschidere a Eurovision 2021. Evenimentul, în exclusivitate, la știrile orei 20.00, pe TVR 1.
Artiști din 39 de țări vor defila, diseară, la Rotterdam, pe un covor turcoaz, lung de peste 200 de metri. Acolo va fi și Roxen, reprezentanta României. Deşi majoritatea candidaţilor din cele 39 de ţări vor face deplasarea la Rotterdam, alţii precum cel din Austria, de exemplu, vor participa online prin înregistrări video.
Pe 18 mai va avea loc prima semifinală a celui mai important concurs european de muzică, atunci când Roxen va convinge publicul că România merită să ajungă în finala din 22 mai.
Aproximativ 3.500 de persoane, cu obligaţia prezentării unui test negativ de COVID-19 şi purtării măştii sanitare, vor asista la marea finală de sâmbătă, 22 mai, care va avea loc în oraşul-port Rotterdam. În schimb, candidaţii vor trebuie să păstreze izolarea într-un fel de „bulă specială”.
Dincolo de aceste restricţii, concursul rămâne fidel propriei tradiţii: un spectacol plin de culoare, cu o serie de personalităţi extraordinare şi tensiuni naţionale.