Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza cedării terasamentului și surpării carosabilului, pe DN 76 Beiuș – Ștei, la kilometrul 117+100 metri, în zona localității Drăgănești, județul Bihor, traficul rutier se desfășoară deviat pe ruta Beiuș – DJ 764F – Tărcaia – Sudrigiu – DN 76.
Imagini din zona au fost postate pe Facebook de jurnalistul Dumitras Horia Claudiu
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Roșu, valabilă în zona din jurul municipiului Beiuș
Afectate sunt localitățile Buntești, Pietroasa, Rieni, Remetea, Câmpani, Curățele, Budureasa, Căbești din județul Bihor, în data de 18.05.2021, între orele 12:00-18.00: “ Va continua să plouă abundent și se vor acumula în general 30-45 l/mp – în ultimele 6 ore în zonă s-au cumulat 75-80 l/mp, iar de la începutul ploii (în ultimele 16 ore), în jur de 140 l/mp.”.