După 6 luni de muncă s-a finalizat studiul tehnic de fezabilitate al Aquapark-ului din Salonta, care a fost aprobat săptămâna aceasta de către Consiliul Local. Terenul pe care urmează să fie amplasat viitorul aquapark se află în spatele Olimpiei, în vecinătatea bazinului didactic construit de ADD Bihor.
Proiectul aquaparkului ce se va intinde pe 2,8 ha face parte dintr-un concept mai larg de reconstrucție a Salontei.
„Dorim ca orașul să-și valorifice statutul obținut recent de staţiune turistică de interes local, mizând prioritar pe dezvoltarea turistică folosind resursele de apă geotermală”, spune edilul Török László.
În urmă cu 10 ani, o firmă din Slovacia a câștigat licitația pentru aquapark. Investiția se ridica atunci la suma de 49 milioane de euro, dar proiectul a fost stopat, deoarece investitorului nu i-a fost garantată o anumită calitate, temperatura apei geotermale, mai adaugă primarul Salontei.