Irina Bara s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Budapesta, după ce a eliminat-o greu pe Sara Errani, în 3 seturi. A fost 4-6, 7-5, 6-2, după o oră și 34 de minute de joc.
Cealaltă româncă din turneu, care a jucat marţi în proba de simplu, Irina Begu, a fost eliminată de Anna Schmiedlova în două seturi, 3-6, 4-6.
De asemenea, Echipa Irina Bara/Sara Errani (România/Italia) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu a turneului de categorie WTA 250 de la Budapesta. Ele au învins, în turul I, cu scorul de 4-6, 6-1, 15-13, perechea Ekaterine Gorgodze/Tereza Mihalikova (Georgia/Slovacia). În faza următoare, tenismena din Bihor şi Errani vor da piept câştigătoarea partidei dintre Anna Kalinskaia/Iana Sizikova (Rusia), cap de serie numărul 1 – Miyu Kato/Varvara Lepchenko (Japonia/SUA).
Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu total în valoare de 2.300 de dolari şi cu câte 60 de puncte WTA.