O zonă insalubră din cartierul orădean Nufărul își va schimba înfățișarea. Cel puțin așa susțin edilii

O zonă insalubră din cartierul orădean Nufărul își va schimba înfățișarea. Un investitor și-a propus să construiască un bloc de locuințe cu 60 de apartamente.

SC IRSIM COM SRL a solicitat aviz pentru demolarea subsolului existent și construirea unui imobil de locuințe colective cu funcțiuni complementare comerciale și de servicii, regim maxim de înălțime 2S+P+12E, pe strada Constantin Noica, nr. 29. Astfel, se vor realiza 60 de apartamente și 63 de locuri de parcare la subsol, spații verzi, locuri de joacă pentru copii și o platformă destinată colectării deșeurilor menajere, accesibilă din spațiul public. Accesul pietonal se va face din strada Constantin Noica. În CMUAT a primit aviz favorabil.

“Interesul investitorilor, atât pe zona comercială, de servicii, cât și pentru sectorul imobiliar, ne arată, încă o dată, că Oradea este un oraș în plină ascensiune. Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului depune eforturi pentru a analiza obiectiv și a acorda o consultanță cât mai bună celor care doresc să dezvolte proiecte pentru ca, în final, imaginea municipiului să fie aceea a unui oraș care se dezvoltă în armonie, păstrând echilibrul între patrimonial existent și actualele tendințe arhitecturale.”, a precizat viceprimarul Arina Moș.

Alte știri