Oradea accesează 10 milioane de euro pentru construirea centrului intermodal de mărfuri. Comunicat

Administrația publică locală orădeană va realiza un terminal intermodal cu fonduri alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). În prima etapă de dezvoltare a proiectului vor fi accesați 10 milioane de euro, valoarea maximă acordată prin acest program.

În ultima ședință de Consiliu Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului reactualizat pentru execuția terminalului intermodal cu acces la transportul rutier şi feroviar în zona Gării CFR din Episcopia Bihor, precum şi exproprierea a 10.500 metri pătraţi de teren, pentru care municipalitatea va plăti proprietarilor 744.000 lei.

Proiectul inițial, estimat la aproximativ 25 de milioane de euro, a fost revizuit ca urmare a modificării programului și a condițiilor de finanțare.

„În anul 2015 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai acestui intermodal, care se ridicau, construcții plus montaj, la aproximativ 25 de milioane de euro. Dorim să accesăm prin POIM, pe axa prioritară 2, dezvoltarea unui sistem de transport de calitate, durabil și eficient, să accesăm 10 milioane de euro, suma maximă ce poate fi accesată pe acest program. Am decis să reactualizăm indicatorii, să renunțăm la două linii de cale ferată din intermodal și anumite depozite care nu erau construite în acea zonă și nu ne mai atingem nici de clădirea Vămii din Oradea”, a declarat primarul Florin Birta.

Proiectul inițial prevedea amenajarea a patru linii de cale ferată, cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spaţii de depozitare pentru mărfuri, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru agenţii economici.

Totodată, urmau să se construiască, pe ambele părţi ale Căii Borşului, benzi de colectare a traficului greu, iar deasupra sensului giratoriu de la intrarea în parcul industrial Eurobusiness un pasaj suprateran.

Alte știri