Joi, 5 august a.c., la ora 17.30, pe D.N. 1, în afara localității bihorene Cornițel, o femeie de 40 de ani, din comuna Bulz, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe banda a două de circulație, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară cu semiremorcă, condusă regulamentar de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Târgoviște, județul Dâmbovița.
În urma accidentului rutier, două minore de 16 și 15 ani, ambele din municipiul Oradea, pasagere în autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital. De asemenea, conducătoarea autoturismului a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
