A 4-a victorie pentru echipa de polo pe apă CSM Oradea în turneul de la București

Foto: facebook

CSM Oradea a depășit Politehnica Cluj-Napoca în cel de-al 4-lea meci susținut la turneul al 3-lea din Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2020/21, de la București. Meciul s-a desfășurat vineri (27.11) în sesiunea de dimineată, la bazinul Tolea Grințescu / Floreasca.

Marcatorii CSM Oradea în acest meci: Albert Vătrai – 5 goluri, Silvian Colodrovschi, Ferenc Czenk – 3 goluri fiecare, Ramiro Georgescu, Theodor Filotti – 2 goluri fiecare, Cristi Dobre, Dragoljub Rogac, Ricsi Orsos, Bogdan Remeș – 1 gol fiecare. În replică, Schill a punctat de cinci ori, iar Bindea a marcat o dată pentru clujeni.

CSM Oradea are patru victorii din tot atâtea partide. Următorul adversar este Dinamo București. Meciul este programat în sesiunea de după-amiază a zilei de vineri (27.11) cu începere de la ora 17:30. Deși se anunțase inițial că va fi televizat, acest meci nu a mai fost inclus în grila de transmisii.

Alte știri