A cincea ediţie a raliului „Drumul Vinului” în Bihor

Raliul „Drumul Vinului”, ajuns la ediția cu numărul 5, a reunit la start 38 de echipaje, din România, Ungaria, Austria și Italia. Evenimentul se derulează în intervalul 2- 3 august.

În prima zi a Raliului „Drumul Vinului” a fost parcursă o distanță de peste 200 km, împărțită în 3 etape de concurs. Mașinile au străbătut peisaje pitorești din Bihor, cu un popas la Biserica de Lemn din Hotar, construită în 1714, până în inima Munților Apuseni.

După pauza de masă de la Hotel Carpathia Remeți, echipajele s-au întors în Oradea pe drumurile județene din localitățile Bratca, Șuncuiuș, Vadu Crișului, Chistag, Tileagd, Botean și Ineu.

„Azi am plecat din fața Teatrului, urmând serpentinele spre Paleu, spre Cetariu, cu popas la crama Familiei Darabont, din Biharia, unde suntem acum. Urmează vizita la fabrica de bere Bers Nova din Borș, cu pauza de masă. La 16:00 ne întoarcem la teatru, vizităm la pas centrul istoric și Muzeul Masoneriei. Vom mai avea o probă urbană, prin pasajele centrale, iar la ora 19:00 vom încheia cu festivitatea de premiere, pe scările teatrului”, transmite pentru oradeaindirect Mihai Dacin, PR-ul evenimentului.

Distribuie informația
Alte știri