CSM CSU Oradea a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia poloneză Legia Varşovia, scor 90-79 (45-38), în al treilea meci din grupa J a FIBA Europe Cup. Partida a avut loc în capitala Poloniei, miercuri seara.
Donatas Tarolis a totalizat 23 puncte, Nijal Pearson a adăugat 20, iar Erick Neal a livrat 10 pase decisive pentru CSM CSU Oradea.
În cealaltă dispută din etapa a III-a au jucat Patrioti Levice – Kataja Basket, scor 68-55.
CSM CSU Oradea a pierdut la debutul în grupa J, pe teren propriu, cu Patrioti Levice, scor 91-93, iar apoi a învins în deplasare, pe Kataja Basket, cu 87-73, astfel că după trei etape are 4 puncte în clasament și se află pe locul 3 la jumătatea acestei faze din FIBA Europe Cup. Următoarea adversară pentru vicecampioana României va fi Patrioti Levice, în 8 noiembrie, în deplasare.