A fost achiziționat cortul pentru biroul mobil al AJOFM Bihor

În cadrul proiectului „Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale din regiunea de graniță – ROHU 331 – CAREER”, AJOFM Bihor a achiziționat cortul necesar funcționării biroului mobil al Agenției.

„Prin acest birou mobil vrem să asigurăm servicii publice de ocupare pe întreg teritoriul județului Bihor. Vom ajunge în cel puțin 50 de comunități locale unde vom organiza activități de informare și consiliere profesională pentru aproximativ 1.000 de persoane, spune directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba.

Proiectul are o valoare totală de 2,5 milioane de euro și se întinde pe 24 de luni, între 1 martie 2019, respectiv 28 februarie 2021. Principalii beneficiari sunt: elevii cu vârste mai mari de 15 ani din Bihor și Békés care vor beneficia de servicii de orientare în carieră și de ajutor specializat pentru a lua deciziile potrivite pentru dezvoltarea lor profesională. De asemenea, proiectul vine in sprijinul instituțiilor de învățământ, respectiv companiilor și sectorului de afaceri din România și Ungaria și locuitorii regiunii transfrontaliere Bihor – Békés.

Distribuie informația
Alte știri