A început asfaltarea altor trei străzi din Cartierul orădean Tineretului

În această dimineață a început turnarea primul stratul de asfalt pe încă trei străzi din Cartierul Tineretului, respectiv Emile Zola, Emil Cioran și George Bacovia. Prima stradă pe care au intrat utilaje este Emile Zola.

În cadrul lucrărilor de modernizare s-au executat lucrări la rețeaua de canalizare pluvială, lucrări de decopertare în vederea așternerii stratului de fundare. Totodată, pe ambele părți ale străzilor au fost proiectate trotuare pietonale și accesuri.

Carosabilul se asfaltează cu primul strat, cel de legătură, accesurile la proprietăți și trotuarele fiind deja asfaltate. În continuare se va turna și stratul final, cel de uzură.

Totodată, vor fi amenajate scuarurile, iar la final se vor monta indicatoarelor și se vor realiza marcajele rutiere.

Lungimea totală a celor trei străzi este de peste 700 m.

Executantul lucrărilor este S.C Dumexim S.R.L, iar valoarea totală a contractului  (proiectare +execuție) este 1,7 milioane lei.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds