A treia zi la rând cu peste 6.000 de cazuri de COVID-19 în România. Record de internări la ATI

FOTO: Getty Images

Alte 6.174 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în România în ultimele 24 de ore. Este a treia zi la rând cu peste 6.000 de îmbolnăviri noi. Bilanțul a ajuns la 881.159, potrivit datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 21.877 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 17.03.2021 (10:00) – 18.03.2021 (10:00) au fost raportate 90 de decese (42 bărbați și 48 femei).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.478. Dintre acestea, 1.286 sunt internate la ATI, un record nedorit.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.417.364 de teste RT-PCR și 474.239 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.564 de teste RT-PCR (17.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.586 la cerere) și 10.821 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 58.387 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.290 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.352 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.

Alte știri