Acasă, pe valuri – visul de lux care te poartă în jurul lumii

Dacă ai putea locui oriunde în lume, de ce nu… pretutindeni? Crescent Seas, un nou brand în domeniul croazierelor de lux, duce ideea de „acasă” la un cu totul alt nivel: reședințe permanente pe o navă de croazieră care nu ancorează niciodată definitiv.

Fondat de fostul președinte al Norwegian Cruise Line Holdings, Russell Galbut, conceptul promite un stil de viață exclusivist, mobil și spectaculos – o casă care călătorește cu tine din Seychelles în Singapore, din Islanda până la Barcelona. Cu popasuri generoase de câte patru zile, locatarii au timp să guste, la propriu și la figurat, cultura fiecărui colț de lume.

Primul vas, o versiune transformată a Regent Seven Seas Navigator, va fi lansat în decembrie 2026 și va găzdui 210 reședințe private. Prețurile? De la 570.000 de euro până la… 8,8 milioane – pentru cei care pot visa fără limite. Iar traiul plutitor vine cu servicii demne de filme: restaurante inspirate de Michelin, spații wellness, internet Starlink, cursuri de gătit și majordomi în mănuși albe.

„Acum, casa ta nu mai este legată de o singură adresă – călătorește împreună cu tine, ducându-te în cele mai spectaculoase locuri ale lumii.”

Încă două nave sunt anunțate pentru 2027 și 2032, cu alte două în plan pentru anii ce urmează. Un univers de lux în mișcare, pentru cei care visează să trăiască eternul „acasă” din val în val.

Nu știm cât de aproape suntem de o astfel de aventură, dar ce bine e să visăm, nu?

Alte știri