Accident grav în Biharia! Doi tineri au fost transportați de urgență la spital

La data de 27 august a.c., la ora 04.35, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19, în localitatea Biharia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 38 de ani, din comuna Cherechiu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 19, înspre localitatea Satu Nou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, ar fi părăsit partea carosabilă pe partea stângă a sensului său de deplasare, iar apoi ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod din dreptul unui imobilul din localitatea Biharia.

În urma accidentului rutier, un bărbat de 28 de ani, din comuna Cherechiu, pasager în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Totodată, o femeie de 28 de ani, din aceeași comună, pasageră în autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost, de asemenea, transportată la spital.

Conducătorul vehicului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Distribuie informația
Alte știri