Un acident rutier a avut loc sâmbătă, 2 aprilie, pe DN1 în afara localității Morlaca, județul Cluj, în care au fost implicate o mașină și un microbuz cu pasageri. În urma impactului violent cei doi șoferi și trei pasageri au fost răniți.

„Accident rutier pe DN1, în afara localității Morlaca, produs între un autoturism care circula din direcția Cluj-Napoca-Oradea și un microbuz cu 8 ocupanți, care se deplasa din direcția opusă. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, respectiv a unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din București, a conducătorului microbuzului și a altor trei pasageri din acesta. Rezultatul testării conducătorului microbuzului a fost negative”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Având în vedere vremea nefavorabilă, polițiștii recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile meteo.
