Accident GRAV pe DN1, între Oradea și Huedin. O tânără de 21 de ani și-a pierdut viața

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1, la kilometrul 548+300 de metri, în zona localității Ciucea, județul Cluj, s-a produs o coliziune frontală între 2 autoturisme, ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 7:10, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și un echipaj SMURD. În sprijin a venit și o ambulanță SAJ. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit două autoturisme avariate. Într-un autoturism se afla o tânără încarcerată și inconștientă, în stop cardio-respirator. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat-o și au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare.

În ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanță și de către pompieri, medicul a constatat decesul tinerei de 21 de ani. De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore. Mai exact, a fost vorba despre doi bărbați și o minoră de 10 ani” a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers Cluj Napoca – Oradea, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Distribuie informația
Alte știri