Accident în Bihor, sâmbătă seara. Un autoturism a acroșat un pieton. ACTUALIZARE: A fost declarat decesul pietonului

Foto: arhiva

Update: Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul pietonului (un bărbat de 63 de ani), la fața locului.

Informația inițială :

Sâmbătă, 28 octombrie a.c., la ora 20.24, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul județean 191 B, pe raza localității Popești , județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în cadrul căruia un autoturism a acroșat un pieton.

În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, în prezent efectuându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical prezent la fața locului.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Momentan, traficul rutier este blocat pe respectivul tronson de drum.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri