Accident rutier la ieșirea din Marghita. Trei persoane au ajuns la spital, dintre care una cu multiple leziuni

La data de 18 noiembrie a.c., la ora 17.20, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe drumul județean 191, la ieșirea din municipiul Marghita înspre localitatea Viișoara, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, o femeie de 34 de ani, din municipiul Marghita,  în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 191, pe direcția Viișoara – Marghita, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă ușoară la dreapta, ar fi pătruns parțial pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus regulamentar, din direcția opusă, de o femeie de 39 de ani, din comuna Viișoara, județul Bihor. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în șanțul de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.

În urma accidentului rutier, femeia de 34 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital. De asemenea, femeia de 39 de ani, care conducea cel de-al doilea autovehicul implicat în accidentul rutier și un tânăr de 17 ani, pasager în același autoturism, au suferit leziuni mai ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătoarelor autoturismelor, rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghitaa, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Distribuie informația
Alte știri