La data de 18 septembrie, în jurul orei 06:34, polițiștii Biroului Rutier Salonta au fost sesizați prin 112 despre un accident produs pe D.N.79, între localitățile Inand și Mădăras, județul Bihor.
Din primele verificări, un bărbat de 49 de ani, din Năvodari, județul Constanța, a efectuat o depășire neregulamentară a unui autocamion condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Paleu. În timpul manevrei, autoturismul a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism condus de o femeie de 35 de ani, din Salonta, și a acroșat semiremorca autocamionului.
În urma impactului, femeia de 35 de ani și o pasageră de 36 de ani, aflată în primul autoturism, au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Testele cu etilotest au arătat că niciunul dintre cei trei conducători auto nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.