Accident spectaculos în Oradea: mașină proiectată într-o stație GPL, fără victime

Un accident neobișnuit s-a produs în seara de 3 decembrie, la ora 21:46, pe strada Oneștilor din Oradea. Un bărbat de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției – posibil din cauza unei afecțiuni medicale – pătrunzând pe contrasens și lovind centrul unui sens giratoriu. În urma impactului, autovehiculul a fost proiectat în incinta unei stații de încărcare GPL.

Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime. Șoferul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, și a fost transportat ulterior la spital pentru investigații.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu 1.620 de lei pentru circulație pe sens opus, iar permisul său a fost suspendat pentru 90 de zile.

Alte știri