Siguranța preșcolarilor, elevilor și studenților reprezintă o prioritate pentru pompierii bihoreni, iar respectarea regulilor de prevenire a incendiilor, alături de pregătirea continuă a copiilor și a cadrelor didactice în domeniul situațiilor de urgență, contribuie la menținerea unui mediu școlar sigur și protejat pentru întreaga comunitate educațională.
De la începutul acestui an, până în prezent, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au efectuat peste 130 de controale la unitățile de învățământ din județ, desfășurând totodată 127 de exerciții privind modul de comportare în caz de incendiu sau cutremur și 129 de instruiri în domeniul situațiilor de urgență, activități în care au fost implicate peste 6400 de persoane (elevi, cadre didactice și personal auxiliar),
Astfel, pompierii bihoreni au executat 137 de controale de specialitate, la 104 grădinițe și 6 creșe, 49 de școli primare, 95 de școli gimnaziale, 30 de colegii, licee și școli profesionale și la 8 clădiri aparținând universităților, activități în urma cărora au fost constatate 954 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, din care 153 au fost remediate pe timpul controalelor. Pentru deficiențele identificate au fost aplicate 811 sancțiuni contravenționale, din care 772 de avertismente și 39 de amenzi în valoare de 125.500 lei.
Principalele nereguli au constat în deficiențe de ordin organizatoric, blocarea sau îngustarea căilor de evacuare cu piese de mobilier și alte materiale, instalații electrice defecte sau exploatate necorespunzător, nefuncționarea iluminatului de siguranță pentru evacuarea din clădire, lipsa autorizației de securitate la incendiu etc.
222 de clădiri de învățământ autorizate pe linia de securității la incendiu
La nivelul județului Bihor, din totalul celor 948 de clădiri cu destinația de unități de învățământ, 222 au obținut autorizația de securitate la incendiu, 59 nu dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 667 nu fac obiectul avizării, întrucât au fost puse în funcțiune anterior introducerii obligației legale de obținere a autorizației de securitate la incendiu și nu au suferit modificări constructive ulterioare.
Măsuri suplimentare de siguranță și activități preventive la școlile din Bihor
În completarea controalelor de specialitate executate în permanență de către inspectorii de prevenire ai ISU Bihor, echipajele de pompieri din cadrul subunităților efectuează periodic misiuni de recunoaştere în teren și exerciții la instituții de învățământ din raioanele specifice de intervenție, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi, mijloacele de primă intervenție şi alte aspecte de interes operativ.
De asemenea, din luna ianuarie, până în luna iunie – la sfârșitul anului școlar, personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC), Inspecției de Prevenire, structurii de Informare și Relații Publice și al Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență a desfășurat în unitățile de învățământ, peste 100 de lecții deschise și acțiuni de informare și educație preventivă, precum și de pregătire pe linia acordării primului ajutor, în aceste activități fiind instruiți aproximativ 7000 de preșcolari și elevi, respectiv peste 100 de cadre didactice.
Totodată, în aceeași perioadă, în cadrul programului “Școala Altfel – Prețuiți Viața!”, organizat la nivelul fiecăreia dintre cele 12 subunități ale ISU Bihor, 827 de elevi și preșcolari au fost învățați de pompieri cum să prevină incendiile, ce trebuie să facă pe timpul și după producerea unei situații de urgență și cum să utilizeze corect Sistemul Unic de Urgență 112.
La COMUNITECA, în cadrul atelierelor organizate de pompieri cu sprijinul Fundației Comunitare Oradea (“Prevenirea și stingerea incendiilor”, “Noțiuni de bază în acordarea primului ajutor”, “Prevenirea situațiilor de urgență și protejarea mediului” ) au fost instruiți, de asemenea, 324 de elevi.
Pe parcursul activităților menționate, copiilor și cadrelor didactice le-au fost prezentate și Campaniile de informare și educație preventivă a populației R.I.S.C. “Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, “F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și “Nu tremur la Cutremur”, pompierii distribuindu-le în acest sens, flyere, broșuri și pliante cu recomandări specifice, aferente temelor abordate.
Pompierii militari bihoreni continuă să desfășoare acțiuni de educație preventivă și de control la școlile din întreg județul, scopul acestora vizând instruirea elevilor și personalului instituțiilor de învățământ în domeniul situațiilor de urgență, înlăturarea deficiențelor pe linia apărării împotriva incendiilor și aplicarea legalității.